Volodimir Zelenski speră într-o întâlnire cu SUA şi Rusia în timpul summitului G20
Ucraina, SUA şi Rusia s-ar putea întâlni în cadrul summitului G20 din Statele Unite, însă Washingtonul şi Moscova nu au confirmat această variantă, iar alte locuri sunt de asemenea posibile, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Agerpres. Grupul celor 20 de economii majore, care include SUA şi Rusia, dar nu şi Ucraina, […] © G4Media.ro.

Ucraina, SUA şi Rusia s-ar putea întâlni în cadrul summitului G20 din Statele Unite, însă Washingtonul şi Moscova nu au confirmat această variantă, iar alte locuri sunt de asemenea posibile, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Agerpres.
Grupul celor 20 de economii majore, care include SUA şi Rusia, dar nu şi Ucraina, urmează să organizeze un summit la Miami în luna decembrie.
„Întâlnirea ar putea avea loc în SUA în timpul summitului G20. Însă nu există încă nicio confirmare nici din partea Rusiei, nici din partea Statelor Unite. Ar putea avea loc şi într-o ţară europeană”, a declarat Zelenski jurnaliştilor într-o discuţie pe WhatsApp cu presa.
„Această întâlnire ar putea avea loc într-una dintre ţările din Orientul Mijlociu. SUA au menţionat în mod constant Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită”, a adăugat el.
Zelenski a declarat că negociatorii ucraineni au purtat discuţii cu oficiali americani vineri, dar nu a oferit alte detalii. Potrivit lui, Europa are nevoie de un canal propriu de negocieri cu Rusia, cu care relaţiile sunt tensionate din cauza războiului purtat de Moscova în Ucraina.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a refuzat să impună sancţiuni mai dure Rusiei pentru războiul care durează de peste patru ani, iar Zelenski l-a criticat pe Trump pentru ridicarea sancţiunilor asupra exporturilor ruseşti de motorină.
În acelaşi timp, Volodimir Zelenski a afirmat că armata ucraineană nu a putut să-şi folosească interceptorii împotriva atacurilor cu drone ruseşti din cauza restricţiilor impuse serviciilor furnizate de compania de comunicaţii prin satelit Starlink.
„Astăzi, dronele noastre interceptoare nu funcţionează din cauza limitărilor de viteză”, a spus Zelenski.
Preşedintele ucrainean a afirmat că Ucrainei i s-a spus că restricţiile de viteză au fost provocate de probleme tehnice, dar teste efectuate cu Starlink pe teritoriul Uniunii Europene au arătat că acolo nu existau astfel de probleme.
Donald Trump a declarat vineri că nici el, nici Elon Musk- a cărui companie, SpaceX, a dezvoltat sistemul Starshield utilizat de armata ucraineană – nu ar fi responsabili pentru pierderea accesului Ucrainei la Starlink, fapt care a afectat operaţiunile militare ale acesteia împotriva Rusiei.



Nu există încă comentarii aprobate.