Tânăra în vârstă de 28 de ani, rănită grav în urma atacului violent petrecut în incinta unei unități de învățământ din municipiul Bistrița, a fost externată luni după-amiază, 26 octombrie, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.

Medicii au confirmat că evoluția post-operatorie și starea generală de sănătate a pacientei sunt favorabile, permițând continuarea recuperării la domiciliu. În plan judiciar, ancheta deschisă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor agresiunii continuă sub coordonarea procurorilor.

Internată de urgență în urma leziunilor produse prin înjunghiere, pacienta a beneficiat de intervenția promptă a echipelor medicale bistrițene. După stabilizarea funcțiilor vitale și monitorizarea atentă pe secția de specialitate, medicii au constatat că riscurile majore au fost depășite.

„Având în vedere evoluția clinică favorabilă, pacienta în vârstă de 28 de ani a fost externată ieri după-amiază(luni – n.red.), urmând recomandările de tratament și dispensarizare medicală la domiciliu”, au transmis reprezentanții unității spitalicești.

Reamintim că, incidentul, din spațiul unei unități de învățământ bistrițene, a declanșat o mobilizare rapidă a forțelor de ordine și a echipajelor SMURD/SAJ. A fost vorba de un elev de 13 ani care a înjunghiat profesoara dar și pe un elev aflat în clasa a VI-a. La ora redactării acestui material, cei doi se află în afara oricărui pericol.

Dosarul penal instrumentat vizează fapte comise cu violență în spațiul public, fiind analizate atât mobilul atacului, cât și eventualele breșe în sistemul de pază și acces al unității școlare. Anchetatorii verifică modul în care atacatorul a pătruns în incintă cu un obiect tăietor-înțepător. Măsurile preventive dispuse împotriva agresorului reflectă gravitatea faptei, audierile și expertizele criminalistice fiind în derulare.

Agresorul, în vârstă de 13 ani, rămâne internat la Clinica de Psihiatrie Infantilă din Cluj-Napoca sub supravegherea mamei sale. Din cauza vârstei sub pragul răspunderii penale, legislația interzice dispunerea arestului preventiv sau a controlului judiciar, internarea având regim voluntar, în timp ce brățara electronică asigură verificarea perimetrelor de siguranță.(