De câteva zile, pe lânga tradiţionala rută prin care importăm gaze din Turcia şi, probabil, Rusia, via Bulgaria, s-a mai deschis una. Tot prin Bulgaria şi mai mică.

Dacă prin punctul de graniţă Kardam/Negru Vodă intră zilnic 12-13 milioane de metri cubi, pe la Ruse/Giurgiu intră 0,2 milioane de metri cubi pe zi.

În total, ne apropriem de importuri zilnice de aproape 14 milioane metri cubi.

Mai mult de jumătate reprezintă doar tranzit către Ungaria – interconectorul Arad-Szeged este plin la capacitatea sa maximă (7,7 – 7,8 milioane mc), totuşi restul rămâne aici.

Nu că ar fi mare nevoie, din punct de vedere al consumului, dar intră în constituirea stocurilor pentru la iarnă.

În actualul sezon de înmagazinare, care se încheie la 31 octombrie, România a ajuns la un grad de umplere a depozitelor de 75%, peste media ţărilor europene, care este 67%.

Producţia noastră internă de gaze rămâne, de luni de zile, la 22 milioane de mc zilnic, mai scăzută cu 10% faţă de media obişnuită, întrucât anumite perimetre operate de Romgaz şi Petrom au intrat pe rând în revizie, profitând de consumul redus de vară.

Exporturile către Republica Moldova se menţin şi ele contstante, la 2,2 – 2,5 milioane de mc zilnic. Pentru vecini, noi suntem singura sursă de gaze, după ce au renunţat, acum doi ani, la contractul cu Gazprom. Acest lucru este cu atât mai important iarna.

Cât despre importurile pe care le facem, acesta este amestec turcesc, unde intră gaze azere, gaze ruseşti şi chiar gaze turceşti. Noi mai suntem şi una dintre cele două ţări de tranzit prin care ungurii îşi aduc gazele de la ruşi, cu care sunt într-un contract de furnizare pe termen lung, cealaltă fiind Serbia.