Sorin Grindeanu: PSD este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna / Economia nu aşteaptă ca partidele să-şi termine calculele
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că social-democraţii şi-au asumat o soluţie politică, şi-au prezentat priorităţile şi sunt pregătiţi să construiască majoritatea necesară pentru guvernare, transmite Agerpres. „România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. O arată inclusiv datele publica…

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că social-democraţii şi-au asumat o soluţie politică, şi-au prezentat priorităţile şi sunt pregătiţi să construiască majoritatea necesară pentru guvernare, transmite Agerpres.
„România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. O arată inclusiv datele publicate astăzi de INS: vânzările au scăzut cu aproape 6% în primele şapte luni ale anului. Comparativ cu 2025, românii au cumpărat tot mai puţin, au tăiat şi din lista de alimente! Se uită de două ori înainte să pună ceva în coş. Iar familiile renunţă la tot mai multe lucruri pe care, până ieri, şi le permiteau.
Despre această criză economico-socială ar trebui să discutăm astăzi. Nu despre câte voturi îi lipsesc unuia sau altuia, ci despre cât timp mai poate pierde România”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Liderul PSD a atras atenţia că au trecut deja patru luni de interimat, perioadă marcată, în opinia sa, de „calcule politice şi discuţii în care fiecare partid explică de ce soluţia celuilalt nu poate funcţiona”.
„Economia nu aşteaptă ca partidele să-şi termine calculele. Fiecare zi fără un Guvern cu puteri depline înseamnă mai multă presiune pe oameni, pe firme şi pe o economie care are nevoie urgentă de direcţie şi de soluţii, nu doar tăieri. PSD este pregătit să construiască o majoritate. PSD a demonstrat că ştie să guverneze. De aceea, PSD nu stă pe margine şi rămâne maturul din încăpere. În timp ce PNL şi USR încearcă să demonstreze că PSD nu are cele 233 de voturi, România are o problemă mult mai mare: lipsa unei perspective clare care macină toată societatea. PSD şi-a asumat o soluţie, şi-a prezentat priorităţile şi este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna. Până la un dialog politic matur cu celelalte partide politice, ne vom concentra pe consultarea partenerilor sociali pentru coagularea celor mai eficiente măsuri pentru ieşirea din criză”, a conchis Grindeanu.



Nu există încă comentarii aprobate.