Stanga
Dreapta

10 Mai - Ziua Independenţei Naţionale a României

Gabriela M Bogdan, 10 mai 2023, Ora 12:00

  • print
  • |
10-mai-ziua-independentei-nationale-a-romaniei-51673-1.jpg

La 10 mai, începând din 2022, este sărbătorită Ziua Independenţei Naţionale a României, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021.

Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, celelalte autorităţi publice centrale, precum şi autorităţile administraţiei publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi acestei zile, potrivit Legii nr.189/2021. Fondurile necesare pentru organizarea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai pot fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor publice centrale, precum şi ale instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

În contextul determinat de declanşarea conflictului ruso-turc (1877-1878), la care a participat şi România, opinia publică şi presa românească au cerut guvernului proclamarea de urgenţă a independenţei ţării faţă de suzeranitatea otomană. România a refuzat să fie considerată „provincie privilegiată a Imperiului”, cum o definea Constituţia otomană din decembrie 1876. La 29 aprilie/11 mai 1877, Adunarea Deputaţilor a dezbătut în şedinţă publică situaţia creată, adoptând o moţiune prin care s-a declarat starea de război cu Imperiul Otoman. La 30 aprilie/12 mai, Senatul a votat o moţiune asemănătoare.

La 9/21 mai 1877, a avut loc sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor, care a proclamat Independenţa de Stat a României. În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, a declarat: „În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit volumului „Istoria României în date” (2003).

Adunarea Deputaţilor a votat, apoi, o moţiune, cu 79 de voturi „pentru” şi 2 „abţineri”, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. În aceeaşi zi, şi Senatul a adoptat o moţiune cu un conţinut identic. Tributul datorat Porţii (914.000 lei) a fost anulat şi a fost trecut în contul cheltuielilor pentru armată. A doua zi, 10/22 mai, proclamaţia şi legea adoptată de legislativul român au fost contrasemnate de Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), potrivit site-ului https://centenarulromaniei.ro/.

Independenţa României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca ea să fie cucerită şi pe câmpul de luptă. Între 12/24 şi 16/28 iulie 1877, trupele române au trecut Dunărea. Armata română fără nicio experienţă de război, dar cu multă dăruire şi curaj, a cucerit pe rând redutele Griviţa (30 aug./11 sept. 1877), Rahova (9/21 sept. 1877), Opanez (28 nov./10 dec. 1877) şi Smârdan (12/24 ian. 1878). Congresul internaţional de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), care a pus capăt conflictului, a recunoscut independenţa României, unirea Dobrogei, dar a cedat Rusiei judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei, potrivit volumului „O istorie a românilor” (Ion Bulei, 2007).

La 10/22 mai 1877 au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării. În aceeaşi zi a fost instituită prima decoraţie românească – „Steaua României”, în vederea recompensării serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului român, potrivit volumului „Istoriei României în date” (Editura Enciclopedică, 2003).

Consiliul de Miniştri a hotărât la 9/21 septembrie 1878, acordarea titlului de Alteţă Regală lui Carol I, realizându-se, astfel, un prim şi important pas spre proclamarea Regatului României, eveniment care a avut loc la 14/26 martie 1881, prinţul Carol primind pentru sine şi pentru urmaşii săi titlul de rege al României. Ca urmare a acestui eveniment, România şi-a consolidat poziţiile în sistemul relaţiilor internaţionale, în special în Europa, dând un impuls mişcării de emancipare naţională a românilor de peste Carpaţi.

La 10/22 mai 1881 au fost organizate festivităţi prilejuite de împlinirea a 15 ani de la urcarea pe tronul principatelor a prinţului Carol, de proclamarea Regatului şi de încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României. Preşedintele Parlamentului a înmânat regelui Carol I şi reginei Elisabeta coroanele făurite din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independenţă.

Din 1866, când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, ce fusese ales prin plebiscit ca Domnitor al României, depunea jurământul de credinţă şi până la 30 decembrie 1947, momentul abdicării regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ziua de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României şi se sărbătorea cu mult fast.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

13:15
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară