Stanga
Dreapta

Concert de Colinde în limba romani

Gabriela M Bogdan, 15 decembrie 2022, Ora 12:24

  • print
  • |
concert-de-colinde-in-limba-romani-51347-1.jpg

Partida Romilor „Pro-Europa” filiala Cluj în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj au organizat la Cinema ”Florin Piersic” Cluj-Napoca un concert de colinde, în care au fost interpretate colinde în limba romani, printre care ”Usten, usten mo romale” (Sculați, sculați măi romilor) și la care au participat peste 200 de copii.

”La concert au fost prezenți copii de etnie romă și elevii romi din sistemul de învățământ din întreg județul Cluj, printre care și cei de la școala din Cămărași care au interpretat, printre altele, colinde în limba romani, dar și în limbile română și engleză.

Am încercat prin acest concert să arătăm că și romii au colinde, că și copiii noștri știu să cânte foarte frumos, că avem și noi tradiții de Crăciun.La final, copiii au primit cadouri din partea lui Moș Crăciun.

Sărbători fericite tuturor și la anul sa fie și mai bine!”, a declarat Dragoș Roșianu, președintele Organizației de Tineret a Partidei RoRomilor Pro-Europa” Cluj, unul dintre organizatorul concertului, alături de Aurel Roșianu și Liliana Chiriac, inspector școlar pentru romi.

 

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

09:27
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară