Stanga
Dreapta

BREAKING NEWS: Dominic Fritz, ar putea fi obligat să îşi publice diplomele de studii şi domiciliul

Claudiu Constantin, 11 iulie 2021, Ora 10:33

  • print
  • |
dominic-fritz-ar-putea-fi-obligat-sa-isi-publice-diplomele-de-studii-si-domiciliul-48693-1.jpg BREAKING NEWS

Două proiecte de hotărâre vor fi supuse aprobării consilierilor locali din Timişoara, iar acestea prevăd ca toţi angajaţii cu funcţii în Primăria Timişoara, inclusiv primarul Dominic Fritz, să fie obligaţi să işi publice diplomele de studii, dar şi domiciliul. La nivelul Prefecturii Timiş a fost depusă o sesizare prin care se solicită verificarea domiciliului edilului.

Cele două proiecte de hotărâre sunt iniţiate de consilierul local al PRO România Marius Craina, în primăvara acestui an, însă abia acum proiectele au fost postate pe site-ul Primăriei Timişoara şi urmăresc promovarea transparenţei instituţionale în cadrul municipalităţii.

Prin primul proiect de hotărâre "se instituie obligaţia ca primarul, viceprimarii, consilierii personali ai acestora şi toţi angajaţii cu funcţii de conducere să-şi publice pe site-ul oficial al Primăriei Timişoara fotocopii după anumite acte de studii: diplomă de bacalaureat, diplomă de licenţă, diplomă de master (dacă e cazul) şi diplomă de doctor (dacă e cazul)".

Al doilea proiect prevede "publicarea dovezii domiciliului aleşilor locali ai UAT Timişoara".

Astfel, dacă proiectele vor fi aprobate de consilierii locali, primarul Dominic Fritz, viceprimarii Ruben Laţcău, Cosmin Tabăra, consilierii personali ai acestora, dar şi alţi angajaţi cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei Timişoara vor trebui să posteze pe siteul oficial al municipalităţii fotocopii după toate diplomele, dar şi după cărţile de identitate, cu protejarea datelor cu caracter personal.

Domiciliul lui Dominic Fritz, care este cetăţean german, este obiectul unei cercetări la nivelul Prefecturii Timiş, după ce, zilele trecute, o persoană a depus o sesizare prin care cere să se verifice dacă domiciliul primarului este în Timişoara.

În repetate rânduri, fostul primar al municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, a semnalat că Dominic Fritz nu ar avea domiciliul în Timişoara şi, deci, conform legii, nu poate ocupa funcţia de primar.

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

14:01
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară