BREAKING NEWS: Psihiatrul îl critică dur pe premierul Florin Cîțu: „Dulce ca mierea e glonțul patriei!”
Gabriela M Bogdan, 30 septembrie 2021, Ora 13:21
- |
-
- Tweet

Psihiatrul Gabriel Diaconu îi transmite premierului Florin Cîțu să ia măsurile necesare opririi pandemiei, pentru că la 15-20.000 de cazuri este „ca la viitură”.
„Ce făcuși, Vasile…
Dacă mai aud mult asta cu “echipa câștigătoare” și alte bazaconii propagandistice, șprițate cu postări pe Insta și realizări mărețe în al țâșpelea cincinal,
Măi Vasile,
Ne trântește pandemia. Suntem ca în cartea aia: dulce ca mierea e glonțul patriei,
Lasă că ne facem de râs, Vasile,
Ne facem de plâns cu toții. Azi sunt 200, mâine 300, poimâine 400 de decese de Covid Per 24 de ore.
Ai măcar idee ce înseamnă 15-20 de mii de cazuri/ zi? Ca să n-o dăm pe calcule: mult mai mult decât putem absorbi noi în sistemul de sănătate. E ca la viitură, geaba trei saci, acesta e momentul când toți rostim în cor “ferește”.
Sunt prea mulți yesmeni împrejur, Vasile, și prea puțină voință.
Așa că hai cu măsurile ălea firești,
Hai cu vaccinarea unde-i musai să fie,
Hai cu certificatele ălea verzi ca în Occident,
Dar mai ales,
Mai ales, Vasile,
Hai măcar un pic cu empatia. Cu picioarele pe pământ. Hai cu conștiința că guvernezi peste niște oameni, nu peste niște trepte sau concepte. Hai cu sentimentul de apartenență la țara ta care geme, și curând o să urle, de ce ne așteaptă.
Hai cu umanitatea. N-ai fost niciodată plăcut. Ești prea tânăr în politică să începi să fii urât”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
