BREAKING NEWS: Romania lui Iohannis. La Institutul Balș pacienții nu mai au loc în saloane și primesc oxigen în paturi improvizate pe hol
Claudiu Constantin, 25 noiembrie 2020, Ora 10:43
- |
- Tweet
Pacienți așezați pe holurile Institutului Matei Balș din lipsă de locuri
Holurile Institutului Matei Balș din Capitală dezvăluie o realitate dură, surprinsă marți în imagini: holurile sunt pline cu pacienți Covid pe care medicii nu mai au unde să-i așeze. E ceea ce relatează un martor, care a postat pe Facebook imaginile.
„Cam așa arată holurile spitalului Matei Bals cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi așeze, pacienții stau pe scaune la oxigen, sunt internați pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineață nu i-am văzut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înțelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă față, cât de curând intră în colaps, dacă nu e deja”, a scris Constantin Vasile Ifteme.