BREAKING NEWS: Vasile Dîncu: „Nu ne putem permite multă vreme să fim idioții Europei!”
Gabriela M Bogdan, 9 noiembrie 2021, Ora 11:05
- |
- Tweet
Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a spus luni seara că este necesar un certificat verde, însă „într-o variantă poate mai rațională decât cea de la Senat”. „Cred că nu ne putem permite multă vreme de acum încolo să fim idioții Europei”, a adăugat Dîncu. Certificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat și va merge la Camera Deputaților, care e cameră decizională.
„Ne dorim un certificat verde, dar o variantă poate mai rațională decât cea de la Senat. Cea de la Senat exagera oarecum cu obligativitatea vaccinării. Modul cum a fost definit certificatul verde în țări europene, ca Franța, Germania, sau Italia de exemplu, în care este un pic mai flexibilă obținerea unui certificat verde”, a spus Vasile Dîncu.
„În mod normal, eu cred că și statul își poate propune să îi sprijine pe cei care nu pot să-și permită testarea, sau să avem testări mai ieftine, eventual realizate, în mare măsură sponsorizate, o mare parte dintre ele, de stat”, a adăugat președintele Consiliului Național al PSD.
„Sunt de părere că certificatul verde este absolut necesar, se face o presiune extraordinară asupra noastră, sute de telefoane primim în fiecare zi, legate de certificatul verde, de la justificări religioase, la alte forme pseudoștiințifice. Cred că nu ne putem permite multă vreme de acum încolo să fim idioții Europei”, a încheiat Vasile Dîncu.
Certificatul COVID pentru angajați a fost respins de Senat
Senatorii au dezbătut și votat, în urmă cu două săptămâni, proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă.
Legea nu a strâns suficente voturi pentru a fi adoptată. Senatul este prima cameră sesizată. Proiectul merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Pentru adoptare, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege.
Proiectul merge la Camera Deputaților, care e cameră decizională.
Proiectul prevedea ca certificatul COVID să fie cerut pentru angajații de la stat și privat. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.
De asemenea, costul testelor COVID-19 este suportat de către personalul unităţilor publice.