Cristian Bușoi: România este pregătită să protejeze Neptun Deep în cazul unor atacuri cu drone
România este pregătită să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone, în condițiile în care s-a dovedit că aceasta a răspuns bine până acum la instigările și incidentele care i-au testat capacitatea de reacție, consideră secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, potrivit Agerpres. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi a […]

România este pregătită să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone, în condițiile în care s-a dovedit că aceasta a răspuns bine până acum la instigările și incidentele care i-au testat capacitatea de reacție, consideră secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, potrivit Agerpres.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi a transmis că există o colaborare strânsă între Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, cele două companii care dezvoltă Neptun Deep și structurile speciale de informații ale României pentru a pregăti orice scenariu care ar putea să amenințe proiectul.
„Sigur că e o întrebare extrem de importantă și în contextul actual trebuie să ne pregătim pentru orice. Evident că nu noi, cei de aici, putem da răspunsul cel mai potrivit, ci reprezentanții Ministerului Apărării. Ceea ce vă pot spune este că există un dialog și o colaborare strânsă între Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, cele două companii care dezvoltă Neptun Deep, structurile speciale de informații ale României pentru a pregăti și a fi gata de orice scenariu care ar putea să amenințe Neptun Deep”, a subliniat Cristian Bușoi, întrebat fiind, la un eveniment de specialitate, dacă România este pregătită instituțional, militar și juridic să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone maritime și aeriene.
„România a răspuns bine la instigări și amenințări”
Acesta a menționat, în context, că România a răspuns bine până acum la instigările, amenințările și incidentele care au testat capacitatea de reacție a țării.
„Și, încă o dată, nefiind eu persoana care să dea un răspuns categoric, vă pot spune că eu cred că suntem pregătiți, așa cum s-a dovedit că România a răspuns până acum bine la instigările și amenințările și incidentele care au testat capacitatea de reacție a României, acele drone care unele au fost doborâte, altele au fost monitorizate și atunci, când a fost foarte clar că nu este un pericol pentru populația civilă sau pentru vreo infrastructură critică, s-a luat decizia, în opinia mea, cea mai bună. Sigur că sunt dezbateri publice, sigur că se pot discuta mult aceste cazuri. Cred că, și în cazul Neptun Deep, Armata Română și structurile din România pot face față cu brio oricărei amenințări”, a transmis el.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi a participat, luni, la cea de-a VIII-a ediție a Forumului Gazelor Naturale: „Rolul Gazelor Naturale în reindustrializarea României”, eveniment organizat de Financial Intelligence în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Incidente cu drone în apropiere de Neptun Deep
În luna august, o dronă marină încărcată cu explozibil a fost distrusă de Armata Română în zona platformei Neptun Deep.
„Analiza datelor descărcate din sistemele de tracking ale aeronavelor F-16 și corelarea acestora cu informațiile obținute de echipajul navei ajunsă în zonă au confirmat că a fost vorba despre o singură dronă. Drona a fost lovită cu tunul de bord al unei aeronave F-16, fără a fi însă distrusă complet. Ulterior, militarii EOD aflați la bordul navei au neutralizat drona în condiții de siguranță”, a transmis MApN la acel moment.
Cel mai grav incident din apropierea țărmului românesc
Ulterior, în urmă cu doar o săptămână, a avut loc cel mai grav incident înregistrat în apropierea țărmului românesc de la începutul războiului din Ucraina: o navă a fost lovită de o dronă în apropierea platformei „Pescăruș” a Petrom.
Nava turcească Royad Mammadov a fost lovită de drone în apropierea platformei „Pescăruș”, operată de Petrom. Doi membri ai echipajului au murit, iar alți membri. Incidentul a avut loc în dimineața în care Nicușor Dan primea la Cotroceni o delegație a OMV Petrom.



Nu există încă comentarii aprobate.