Unsprezece persoane au murit și alte 27 au fost rănite duminică, când un autocar turistic s-a ciocnit cu un camion în apropierea punctului de taxare din Akhisar, pe autostrada Gebze-Orhangazi-Izmir, din provincia Manisa, situată în vestul Turciei, potrivit Biroului Guvernatorului din Manisa, transmite Turkiye Today.

Biroul guvernatorului a precizat că autoritățile au primit o sesizare privind accidentul la ora 11:11, în apropierea intrării pe autostradă de la Akhisar.

Autocarul turistic, cu numărul de înmatriculare 16 AED 124, circula dinspre Bursa spre Izmir și se îndrepta către Pamukkale, în Denizli.

La fața locului au fost trimise un număr mare de ambulanțe, echipaje de pompieri, polițiști și alte echipe de intervenție, iar răniții au fost transportați la spitale.

„Echipele medicale și de salvare au fost trimise la fața locului, iar eforturile de salvare a cetățenilor noștri afectați de accident au fost demarate rapid”, a declarat biroul guvernatorului.

Guvernatorul provinciei Manisa, Vahdettin Ozkan, a vizitat locul accidentului și a primit informații de la oficiali.

Ozkan a declarat că autobuzul transporta 34 de pasageri și trei membri ai echipajului, în timp ce camionul avea un singur șofer.

El a precizat că 11 persoane au murit și 27 au fost rănite. Dintre răniți, 16 au fost transportați la spitale cu cod galben, nouă cu cod verde și unul cu cod roșu.