Preţul gazelor pentru companii a scăzut în UE în primul semestru din 2026. România, printre ţările cu cele mai mici reduceri
Preţul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creştere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% faţă de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) și […]

Preţul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creştere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% faţă de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat) și citate de Agerpres. Cele mai reduse scăderi au fost în Letonia, Croaţia şi România.
Ponderea taxelor în preţul total s-a situat la 16,4% în primul semestru din 2025 şi 15,9% în semestrul doi din 2025, înainte de a creşte la 17,5% în primul semestru din 2026.
Aceste date se referă la preţul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici cu un consum anual între 10.000 şi 100.000 gigajouli (GJ).
Cele mai ridicate preţuri ale gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE au fost în Suedia (0,11 euro per kWh), Finlanda (0,09 euro) şi Ţările de Jos (0,08 euro), iar cele mai scăzute în Bulgaria şi Belgia (ambele cu 0,04 euro).
În primul semestru din acest an, 24 din 25 state membre UE în care sunt disponibile datele au raportat scăderi ale preţului mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici faţă de perioada similară din 2025.
Singura ţară care a raportat o creştere a fost Suedia (3,1%), cel mai semnificativ declin a fost în Belgia şi Franţa (ambele cu minus 13,1%), Lituania (minus 12,5%), Ungaria (minus 11,6%) şi Bulgaria (minus 10,8%), iar cele mai reduse scăderi au fost în Letonia, Croaţia şi România.



Nu există încă comentarii aprobate.