În România zilelor noastre parcă nu mai este suficient să fii cetățean. Trebuie să fii „patriot”, „suveranist”, „dac liber”, să ai steagul la purtător și, obligatoriu, o cameră de filmat prin apropiere.

În această industrie a patriotismului demonstrativ îl găsim de ani buni pe Cezar Cătălin Avrămuță, celebrul „Stegar Dac”.

Personajul este deja cunoscut: tricolor, haine cu simbolistică dacică, proteste, scandal, clădiri, schele și apariții care ajung rapid în presă.

Acum însă „Stegarul Dac” pare să fi găsit un nou pol în jurul căruia să graviteze: Călin Georgescu.

Și coincidența este interesantă.

Când atenția publică se mută spre un personaj, apar imediat și cei care vor o bucată din lumina reflectoarelor.

De la un protest la altul, dar întotdeauna în centrul imaginii

Avrămuță a fost prezent de-a lungul anilor în contexte politice și protestatare diferite.

Astăzi, discursul său se suprapune tot mai mult peste zona suveranistă care îl susține pe Călin Georgescu.

Este dreptul lui.

Dar avem și noi dreptul să întrebăm:

Este convingere sau oportunitate de imagine?

Pentru că atunci când cineva își construiește notorietatea ani întregi prin acțiuni spectaculoase, este normal ca publicul să privească atent fiecare nouă asociere.

Georgescu și spectacolul mediatic

În opinia noastră, nici Călin Georgescu nu este străin de mecanismele prin care atenția publică poate fi transformată în capital politic.

Georgescu și-a construit o bună parte din notorietatea ultimilor ani prin mesaje puternice, formule memorabile, apariții intens distribuite în mediul online și confruntări cu presa tradițională.

Noi considerăm că există aici o formă de manipulare a mecanismului mediatic: critici presa, dar beneficiezi enorm de fiecare controversă pe care presa o amplifică.

Te declari victima „sistemului”, iar fiecare reacție a sistemului devine încă o oportunitate de mobilizare a susținătorilor.

Este o strategie politică pe care publicul are dreptul să o analizeze critic.

Iar când în jurul unui asemenea fenomen apar personaje precum „Stegarul Dac”, tabloul devine aproape complet.

Unul cu discursul, altul cu steagul

Imaginea este perfectă pentru rețelele sociale.

Unul vorbește despre renașterea națională.

Celălalt vine cu steagul.

Unul mobilizează electoratul.

Celălalt produce imagine.

Camerele filmează, rețelele sociale distribuie și spectacolul continuă.

Dar România ce câștigă concret?

Aici este întrebarea pe care propaganda de orice culoare nu o suportă.

Românul nu poate plăti factura cu patriotism de Facebook.

Nu cumpără mâncare cu discursuri despre daci.

Nu își plătește medicamentele cu live-uri pe TikTok.

Și nu trăiește mai bine pentru că cineva s-a cocoțat cu steagul pe o clădire.

Stegarule, România nu este o scenă!

Să porți drapelul României este un drept.

Să protestezi este un drept.

Să-l susții pe Călin Georgescu este, de asemenea, dreptul oricărui cetățean.

Dar nici steagul, nici Georgescu și nici eticheta de „suveranist” nu transformă automat pe cineva în patriot.

Patriotismul se demonstrează prin fapte.

Prin respectarea țării și a legilor sale.

Prin ceea ce construiești.

Prin ceea ce lași în urma ta.

Nu prin numărul de camere care te filmează.

Tricolorul nu spală conflictele cu legea

În cazul „Stegarului Dac” există și o realitate care nu poate fi ascunsă sub faldurile tricolorului.

În 2025, presa a relatat despre un dosar de ultraj în urma unui incident cu un jandarm, precum și despre măsuri judiciare luate ulterior împotriva sa.

Asta nu înseamnă automat vinovăție definitivă — aceasta poate fi stabilită numai potrivit legii de instanțele competente.

Dar există un principiu care trebuie apărat indiferent despre cine vorbim:

nimeni nu devine mai presus de lege pentru că ține tricolorul în mână.

Nu poți transforma drapelul național într-un scut împotriva criticilor.

Prea mulți patrioți când se aprind camerele

România pare să sufere în ultima vreme de o inflație de patrioți.

Patrioți pe TikTok.

Patrioți pe Facebook.

Patrioți la televiziuni.

Patrioți la proteste.

Patrioți care se ceartă între ei pentru a demonstra cine iubește România mai mult.

Dar oamenii care țin efectiv țara în picioare sunt rareori în lumina reflectoarelor.

Ei muncesc.

Plătesc taxe.

Își cresc copiii.

Au grijă de părinți.

Își plătesc facturile.

Nu au nevoie să se urce pe schele pentru a demonstra că sunt români.

Călin Georgescu nu este România. „Stegarul Dac” nu este patriotismul

Niciun politician nu deține monopolul asupra patriotismului.

Nici Călin Georgescu.

Nici adversarii săi.

Și cu atât mai puțin personajele care se lipesc de politicieni atunci când aceștia se află în centrul atenției publice.

Poți să-l susții pe Georgescu. Poți să-l critici. Asta înseamnă democrație.

Dar să transformi orice critică într-un atac împotriva „patrioților” este o manipulare grosolană.

România este mai mare decât Georgescu.

România este mai mare decât „Stegarul Dac”.

Și România este infinit mai importantă decât spectacolul unor personaje care par să descopere patriotismul exact acolo unde sunt cele mai multe camere de filmat.

Stegarule, ține steagul sus dacă asta crezi! Dar nu confunda tricolorul cu certificatul de patriot.

Pentru că adevăratul patriotism începe exact acolo unde se termină spectacolul.

Victor N Bogdan