Natyclean Natyclean Natyclean
Natyclean Natyclean Natyclean

BREAKING NEWS: Sibiul nu mai are primar

Laurentiu Ion, 4 iulie 2019, Ora 18:25

  • print
  • |
victor-nicolae-bogdan-46782-47147-1.jpg BREAKING NEWS

Primarul Sibiului, Astrid Fodor a fost suspendată, miercuri, din funcţie de către prefectul Adela Muntean, în baza sentinţei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care confirmă starea de incompatibilitate constatată de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).

Prefectul judeţului Sibiu, Adela Muntean a declarat miercuri, pentru Agerpres, că a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului.

„Oficial, pot să confirm că am emis ordinul prin care am constatat încetarea înainte de durata normală a mandatului doamnei primar. Legal, procedural, încetarea mandatului, conform prevederilor legale, are loc în anumite situaţii, în cazul ăsta decizia Înaltei Curţi care admite raportul de evaluare al ANI spune foarte clar că doamna primar s-a aflat în incompatibilitate, cu imposibilitatea ocupării funcţiei de demnitate publică pe o perioadă de trei ani de zile după rămânerea raportului definitiv sau după stabilirea unei hotărâri judecătoreşti a unei instanţe definitive. Ori, în momentul de faţă, fiind foarte clară starea de incompatibilitate, certificată de decizia Înaltei Curţi, eu ca prefect constat existenţa stării de incompatibilitate şi sunt obligată, potrivit prevederilor legale, să iau act de această situaţie juridică şi să emit actul cu caracter administrativ. Atenţie, nu este un act prin care eu sancţionez pe cineva, ci constat că a încetat mandatul primarului înainte de termen. Primarul poate să atace ordinul în instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la emiterea ordinului şi de la aducerea lui la cunoştinţă, lucru care deja s-a produs, eu am comunicat tuturor, şi instituţiei, şi Consiliului municipal şi ei, în speţă, că are termenul acesta de 10 zile în care poate să atace ordinul . Din momentul în care i se duce la cunoştinţă ordinul, el devine executoriu  Deci legal, doamna Astrid Fodor nu mai este primar”, a declarat prefectul Adela Muntean.

Astrid Fodor a declarat că va contesta ordinul în instanţă

Primarul Astrid Fodor a declarat că va contesta ordinul în instanţă, cerând suspendarea acestuia, ea precizând în repetate rânduri anterior că pentru funcţiile pentru care s-a constatat incompatibilitatea nu a fost remunerată.

ANI a decis în 2015 că Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 2012 - 2014, în care a ocupat simultan atât funcţia de viceprimar, cât şi calitatea de membru al consiliilor de administraţie ale două instituţii de învăţământ din oraş - Colegiul German Samuel von Brukenthal şi Grădiniţa cu program prelungit nr. 37. Fodor a explicat de mai multe ori că la momentul în care a făcut parte din acele consilii de administraţie avea şi calitatea de consilier local, iar cadrul normativ de la acea dată o obliga ca în calitate de ales local să deţină calitatea de membru neremunerat în consiliile de administraţie respective.

Astrid Fodor a atacat raportul celor de la ANI la Curtea de Apel Alba Iulia, care i-a dat dreptate în vara anului 2016. ANI a atacat cu recurs hotărârea de la Alba, iar Înalta Curte a emis în luna mai a.c. decizia de admitere a recursului ANI, iar apoi a recurs la trimiterea motivaţiei către părţile în proces şi Instituţia Prefectului - Judeţul Sibiu.

Consiliul Local Sibiu va fi convocat în şedinţă extraordinară pentru ca unul dintre cei doi viceprimari să preia atribuţiile primarului suspendat din funcţie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Primăriei Sibiu.

Natyclean

 

EDITORIAL

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Vrăjitoarele i-au spus lui Nicolae Păun care sunt jocurile politice din 2024

Președintele Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun, a convocat zilele trecute cele mai tari vrăjitoare din România, cărora le-a cerut să îi prezică jocurile politice care se vor face în acest an electoral. Iată ce a ieșit: Astrele și globul magic spun că discuțiile politice care au loc zilele acestea, cu pr ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Mesagerul.org.ro

Natyclean
23:39
BREAKING NEWS:

Sectorul 5 înflorește . Primarul Cristian Popescu Piedone a scos directorii în stradă și a dat startul campaniei de primăvară