Pe site-ul său oficial, Federația Română de Fotbal anunță sancțiuni pentru staff-ul naționalei U21. Decizia a fost luată după o anchetă internă.

Conform gsp.ro, la ultimul meci al României U21 din Spania mai mulți oficiali ai echipei au fost la o petrecere în Ibiza. Invitația a venit din partea lui Nicu Gheară.

La eveniment au participat Iulian Oţelea (team managerul echipei naţionale), Marius Niculae (directorul sportiv al echipei), Costin Curelea (antrenorul principal) şi Ionuţ Stancu (antrenorul secund).

Reamintim că România U21 a ratat calificărea la Europeanul de anul viitor.

Ce spune FRF în comunicatul de presă de vineri

„În urma finalizării anchetei interne demarate ca urmare a aspectelor semnalate în spațiul public privind părăsirea programului oficial al Echipei Naționale U21 a României, administrația Federației Române de Fotbal, în virtutea concluziilor rezultate, a dispus sancționarea  persoanelor implicate.

Astfel, deși situația constatată nu a afectat activitatea sportivă propriu-zisă, comportamentul respectiv nu poate fi trecut cu vederea. Federația Română de Fotbal consideră că profesionalismul, respectarea regulilor interne și conduita ireproșabilă trebuie să reprezinte standarde constante pentru toți membrii staff-urilor loturilor naționale.

Ca urmare, au fost dispuse următoarele măsuri:

Marius Niculae, director sportiv al Echipei Naționale U21, și Iulian Oțelea, team manager al Echipei Naționale U21, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a sumelor cuvenite lunar până la finalul anului 2026. Totodată, această sancțiune are valoarea unui ultim avertisment, orice abatere similară urmând să determine încetarea raporturilor contractuale dintre părți.

Costin Curelea, selecționer România U21, și Ionuț Stancu, antrenor secund al reprezentativei U21, au fost sancționați cu diminuarea cu 25% a ultimei remunerații cuvenite, având în vedere perioada de valabilitate a contractelor acestora.

Federația Română de Fotbal reafirmă faptul că respectarea programului oficial al echipelor naționale, a Regulamentului de Ordine Interioară și a Codului de Etică reprezintă obligații fundamentale pentru toți angajații și colaboratorii săi. Indiferent de funcția ocupată, abaterile de la aceste principii vor fi tratate cu fermitate și sancționate în conformitate cu normele interne ale instituției”, se precizează pe site-ul frf.ro.