Analiză La Stampa (Italia), via Rador: Succesul Alternativei pentru Germania (AfD) la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt continuă să genereze vâlvă. Emisarul prezidențial al Kremlinului, Kirill Dmitriev, a numit-o luni o „victorie istorică”, afirmând că succesul AfD „umilește aroganța, îngustarea mentală, instinctul de război, stupiditatea și ipocrizia coaliției guvernamentale germane discreditate”.

Iar poziția sa față de Moscova se numără printre aspectele asupra cărora alegerile vor fi decisive în evaluarea ascensiunii forțelor de dreapta în Europa. Pentru Germania, următoarele teste vor fi în mai puțin de două săptămâni, cu alegeri regionale în Mecklenburg-Pomerania de Vest și în orașul-stat Berlin pe 20 septembrie.

În Uniunea Europeană însă, prima care votează este Suedia, care va merge la urne pe 13 septembrie. Principala forță de dreapta de acolo este reprezentată de Democrații Suedezi (SD), care în Europa își împărtășesc afilierea cu grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), alături de Frații Italiei și PiS-ul polonez. Condusă de Jimmie Åkesson, SD ar trebui să repete aceleași procente (în jur de 20%), care i-au permis să devină decisivă în formarea guvernului acum patru ani, garantând sprijin extern pentru guvernul de centru-dreapta condus de Ulf Kristersson.

De data aceasta, prim-ministrul (mai slab cotat în sondaje în comparație cu social-democrata Magdalena Andersson) a deschis calea către posibilitatea unui guvern care să includă și figuri SD. Recent însă, un raport al organizației Expo a dezvăluit legăturile unui oficial SD cu cercurile pro-ruse.

Pentru 2027, data încercuită în calendar este 18 aprilie, când va avea loc primul tur al alegerilor prezidențiale franceze (un tur al doilea pe 2 mai). Adevărata întrebare este cine, în turul al doilea, va intra în finală cu candidata Rassemblement National, un aliat european al Ligii și al fostului prim-ministru ungar Viktor Orbán din partidul Patrioți pentru Europa, care în schimb pare sigur de un loc în turul al doilea.

În spatele candidaturii șefei de lungă durată, Marine Le Pen, sceptic în ce privește sprijinul acesteia pentru Kiev, se află Jordan Bardella, președintele partidului și candidat de facto la președinție de mai bine de un an, Le Pen fiind implicată în cazul asistenților parlamentari. Dacă Le Pen ar deveni președinte, Bardella ar fi cel mai probabil prim-ministru.

Însă Franța nu este singura țară chemată la urne pe 18 aprilie. Alegeri parlamentare sunt programate și în Finlanda, cu particularitatea că dreapta radicală se va număra printre forțele guvernamentale demisionare de acolo. Partidul Adevăraților Finlandezi (ECR) face parte din coaliția de guvernare de centru-dreapta care îl susține pe premierul Petteri Orpo. Acesta deține mai multe portofolii importante, precum Ministerul de Interne și Ministerul de Finanțe, administrate de liderul partidului și viceprim-ministrul Riikka Purra. Sondajele actuale indică o ușoară scădere pentru Adevărații Finlandezi față de ultimele alegeri, când au obținut cel mai bun rezultat din istorie, cu 20% din voturi – în timp ce în prezent se situează în jurul a 16%.

Până la sfârșitul verii anului 2027, Spania va fi de asemenea chemată la urne, existând riscul real ca Pedro Sánchez, unul dintre ultimii prim-miniștri socialiști rămași în UE (alături de Mette Frederiksen din Danemarca și Robert Abela din Malta), să părăsească guvernul după mai bine de opt ani.

Această situație este amenințată nu numai de declinul PSOE și al partenerilor săi de guvernare, ci și de creșterea în sondaje a Vox (Patrioții), pe care cele mai recente sondaje îl plasează la aproximativ 17% din voturi. Prin urmare, partidul condus de Santiago Abascal ar fi aproape de a avea cifrele necesare pentru a forma o coaliție de guvernare cu Partidul Popular (în jur de 32%), ambele fiind recent stimulate de consecințele crizei migrației din Ceuta.

În cele din urmă, Polonia va încheia anul electoral, alegerile fiind așteptate până în toamna anului 2027. Acolo competiția dintre coaliția pro-europeană condusă de Coaliția Civică a premierului Donald Tusk și Partidul Legii și Justiției (PiS, ECR) riscă să fie perturbată nu doar de disputele interne din cadrul PiS (fostul prim-ministru demis Mateusz Morawiecki și-a fondat propriul partid), ci și de creșterea exponențială a unor forțe și mai la dreapta: Confederația Coroanei Poloneze, deschis pro-rusă (în jur de 9%) și, mai presus de toate, Confederația Libertății și Independenței, cunoscută sub numele de Konfederacja.

Condusă de Sławomir Mentzen și Krzysztof Bosak, e practic o coaliție a două partide, Noua Speranță (ai cărei europarlamentari se află alături de AfD și Viitorul Național al lui Vannacci) și Mișcarea Națională (membră a Patrioților), este dată de ultimele sondaje la aproximativ 14%.

Traducere Rador: Oana Avram